Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada

Acordul CETA a fost semnat. Românii, fără viză în Canada
Publicat: 31/10/2016, 07:54

Acordul CETA a trebuit supus aprobării în toate cele 28 de state membre UE și în Canada, în unele țări fiind necesară și validarea de către parlamente.

Guvernul României salută decizia Canadei de eliminare completă a vizelor pentru români de la 1 decembrie 2017, decizia fiind cuprinsă în declarația Summitului UE-Canada, iar premierul Dacian Cioloș precizează că este un moment important, fiind astfel eliminată ultima discriminare la adresa românilor.

„Este un moment important pentru România, nu doar pentru că se deschide accesul românilor la beneficiile Tratatului comercial între Uniunea Europeană și Canada (CETA), dar și pentru că se elimină ultima discriminare existentă pentru cetățenii români față de ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei. Consider, de asemenea, că această liberalizare a regimului vizelor va crea oportunități importante pentru oamenii de afaceri români care doresc să dezvolte proiecte cu parteneri canadieni. Îi mulțumesc domnului prim-ministru Justin Trudeau pentru implicarea personală în negocierea acestui obiectiv al României și pentru deschiderea arătată în discuțiile pe care le-am purtat în acest an pe tema liberalizării regimului de vize”, a declart Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat de presă remis duminică MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în urma discuțiilor din ultimele luni între cei doi prim-miniștri, Dacian Cioloș și Justin Trudeau, Guvernul Canadei a confirmat angajamentul de a elimina total regimul de vize pentru toți cetățenii români, începând cu 1 decembrie 2017, după o primă etapă de liberalizare parțială de la 1 mai 2017.

„În perioada de până la momentul eliminării depline a regimului de vize, Canada va introduce o ridicare parțială a vizelor pentru cetățenii români eligibili care călătoresc în această țară. Astfel, la 1 mai 2017, cetățenii români care au deținut o viză canadiană temporară în ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care dețin, în prezent, o viză validă, valabilă pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), vor putea să viziteze sau să tranziteze Canada pe baza unei autorizații electronice de călătorie (eTA) în loc de viză”, mai spune Guvernul.

În următoarele luni, oficialii români vor lucra cu omologii canadieni pentru a pregăti o tranziție la regimul de călătorie fără vize și pentru a dezvolta aranjamentele în cadrul cărora țările noastre să colaboreze mai bine în gestionarea oricăror tendințe negative în domeniul migrației, dacă acestea ar apărea.

Reacția lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a salutat parafarea acordului CETA, precizând că actualul context permite operaționalizarea acordului dintre România și Canada privind eliminarea deplină a vizelor pentru cetățenii români începând cu data de 1 decembrie 2017.

„Impactul deciziilor luate va fi dublu benefic pentru cetățenii români. Pe de o parte, se elimină tratamentul diferit în comparație cu ceilalți cetățeni europeni în chestiunea circulației fără bariere pe teritoriul Canadei, pe de altă parte cetățenii români vor putea beneficia de efectele economice pozitive ale acestui acord de comerț liber dintre Uniune și Canada”, susține șeful statului.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...